Zăbala toamna!

​(Strofa 1)
Norii grei se lasă peste creste,
Vrancea-i doar o filă dintr-o veste,
Timpul stă pe loc, nu mai vrea să treacă,
O tăcere mare-n munte se așază-n meacă.
Pășesc pe covor de aramă și foc,
Unde frunzele cad și se pierd la un loc,
Aerul e rece, miroase a pământ,
Și gândul meu liber se leagănă-n vânt.
​(Pre-refren)
Și ascult cum respiră pădurea de sus,
Povești nespuse pe care vântul le-a pus...
​(Refren)
Și curge Zăbala prin munții de piatră,
O apă de plumb care tainic ne cată,
În ziua asta noroasă, fără de soare,
Toamna în Vrancea e o mare-ntrebare.
Curge Zăbala, spălând amintiri,
Între două lumi, între două iubiri.
​(Strofa 2)
Stâncile reci privesc în oglindă,
Nicio rază de soare nu vrea să se prindă
De crengile goale ce se roagă de cer,
În ritmul în care secundele pier.
Și-am coborât spre râu, cu pași rătăciți,
Unde munții bătrâni par atât de grăbiți
Să ascundă în ceață culorile vii,
Și să ne lase-n trecut, copii...
​(Pre-refren)
Și ascult cum respiră pădurea de sus,
Povești nespuse pe care vântul le-a pus...
​(Refren)
Și curge Zăbala prin munții de piatră,
O apă de plumb care tainic ne cată,
În ziua asta noroasă, fără de soare,
Toamna în Vrancea e o mare-ntrebare.
Curge Zăbala, spălând amintiri,
Între două lumi, între două iubiri.
​(Bridge - ritm mai lent, voce șoptită)
Și frunza arămie se duce la vale,
Dusă de ape pe-o singură cale...
Nimic nu rămâne, totul e trecător,
Doar dorul ăsta de munte, de dor...
​(Refren - Final, plin de forță emoțională)
Și curge Zăbala prin munții de piatră,
O apă de plumb care tainic ne cată,
În ziua asta noroasă, fără de soare,
Toamna în Vrancea e o mare-ntrebare.
Curge Zăbala, spălând amintiri,
Între două lumi... și-alte iubiri.